Orgasmu' Fleşkăyt
(1997)

Ku puţin înainte de a mi-o kulka, telefonul mi-o sună şi Agripina mi-o kemă. „Bibi, ţi-o doresk la ziua mea... îşi zise ea-n urekea mea.” Urekea şo ekstazie: „Agripino, ce mai mi-e?” „Vine Libi, vine Şerbi, vine Cibi, vine Zâmbi, vine Fleşki... tot kăkatu-i pe perete...” Fleşki? Fleşki? Fleşki? ... fără plete? „ ... fără plete, fără fete?” Agripina-mi supse mâna: „Fără flete, kukuiete, fără pete.” Îmi kăzu kapul pe skaun, mâna îmi intră în khiur, un stomak mânkat de karii şi-o skăpă pe ea (Agripina) de molii. Agripina îşi întinse prin receptor klitorisul dekapitat şi începu să se joace, galeşă, la kalkulator. Skrise: „Akceeeeepţi să vină Orgasmu'?”

Akcept. E sumbru. Mor. Rom. Mor. Rom. Fleşki, prietenul bun al lui Zâmbi... tu-i în khiur de bombonari.

Sfârşt...! sfârşt...! sfârşt...! stropi ekranul Agripina. Sunt terminat.

Se kkă norii, se kkă norii, eksklamă Fleşki introdukându-şi ubikuul seks reprodukător între uşile tramvaiului, kare skârţâiau lubrik şi pofticios. Începu să bată pe umăr o bătrână agăţată ku gingiile de un taksator. O bătu aşa de rău, înkât, timp de două ore, măikuţa se kăkă pe ea, pe el, [ba nu! ba da, mă boule, scrie akolo aşa!] pe toată lumea. La prima kurbă porni a-şi pendula fesele între umbrela omului Negru şi aerul înţepenit de afară... şi seksul lui barbiturizat se zburătăci năvalnik între uşile tramvaiului, lovindu-se de toţi stâlpii semnelor de cirkulaţie. Un fir de păr pieptănat ku kărare pe klitoris se înkolăci grav peste mâna Agripinei, kare făcea o ciorbiţă snăguită în sakoşoaia mikro-kangurului de Fleşki. „Fleşki, Fleşki, îţi put urekile!” râse baba din gingiile ei nou-năskute, murind fără zgomot în timp ce-l klona pe unikul ei nepot, Libi, Şerbi, Cibi, Zâmbi.

Ţârrrrrr! ajunseră ei la Agripina, ku sângele re-ciklat în stikle de Kok-Kola. Ea îşi mulse ţoalele ku furia regăsirii. Hai lăviu, orăkăi vibratorul ku cimbru pe mâner, începând lukrul la fetiţa de numai nouăşpe ani dar ku pofte de optzeci şi doi. Hahahahah! râgâi Fleoşki întrerupând violent klătitele bălegate de Mamasoacra. Era odată k niciodată un bou şo fată. Boul mi-eram eu, und mi-o aveam lată de-o înkonjuram pe fată. Kăka-m-aş pe ele de prune, că tare-s bune, eksclamă Doktorul şi începu să opereze vaka grav gravidă în primele zece zile de kând muriseră asfiksiaţi sub koada ei toţi cei patru cimpanzei denumiţi Libi, Şerbi, Cibi, Zâmbi. Dar ei deja ajunseseră la Agripina, pe lumea Cealaltă, aşa kă v-am păkălit. Ne vom întoarce şi noi akolo. Kumpărasem flori pentru Agripina: o urzikă, o ştevie, o synapsă, o snagă şi o prană prănată de pe primul prân. Fata ku kare eram avea o mustaţă de cinci paşi, pe kare-i făcu imediat, dintr-un salt: ţârrrr! Luându-şi mustăţile în mâini îşi storci într-o kăldăruşă mikă toţi mucii tatălui ei, mort cu umbrela înfiptă în spinarea Agripinei. „Salut şi la re vedere.” , îmi zisei când Agripina îmi deskise şi mi-o luă. „Salut şi la vedere.” , kiţkăi ea, şi mi-o luă la trântă muiereaskă. „Asudama-i în rânză să m-asuzi!” , urlă oripilat Fleşki, muşkat de Amok de gaura obrazului, aşteptând în antekameră venirea gogoşilor pritocite de filozoful egzistenţialst şi proto-pozitivist Libi. [Începem alt paragraf.]

Stimaţi invitaţi, am onoarea şi plăcerea de a vă fi invitat pe toţi kare sunteţi aici şi kare nu veţi mai fi nikăieri la depunerea celui de-al nouăşpelea trandafir la buketul de optâşpe trandafiri ce-mi străjuieşte virginatea dekrepită de pe muntele lui Venus. V-am kemat astăzi, dragi koncetăţeni, să mă fuckeţi fericită, bukhiurându-vă şi bukhiurându-mi-o din belşugul preasporelniciei voastre. Bă-şi cu gaze lakrimogene, ka un guiţat firav şi gingaş de purcel de vakă, ce ne dădu lakrimile pe nas.

Bairamul începu. Libi îi dădu desuurile deranjate de Fleşki, îi rupse cu violenţă o mustaţă şi îi legă ku ea picioarele şi mâinile şi ţâţele la spate. Zâmbi veni şi el şi-i zmulse tampaksul dintre pulpele brânzoase, fi-i-ar brânza să-i fie a dracului; începu să kurgă un amazon de dorinţe roşii, roşii şi kastraveţii lui Şerbi i se înkolăciră germinând sub limba de paie, de cealaltă parte a mustăţii. Agripina râdea, râdea, şi mustaţa se-nkolăcea, se-nkolăcea. Şi brusk Şerbi păru să se sufoce sub burikul desţelenit al lui Cibi kare, nekăjit de durata prea lungă a frumosului koit se sufoca sub valurile mareice de diaree scăpate de Fleşki în bâlbâiala-i spumoasă dintre desuuri. O, o, ooooo, ce braaaad frumoooos, ai Fleeeşkiiiiii! ... plânse Agripina cu mâneka goală. [Kăci mâna era în grămadă.] Zâmbi, gelos, începu să strige: „Mănânci kăkat!” Dar eu priveam totul de pe lustră şi mă skobeam între dinţii labiei iubitei mele cu o skobitoare în formă de sabie. Atunci mi-am adus aminte: gustul unei karii m-a făcut să revăd, proustic, tristeţea kopilului singur, pedofilizat în püblik. Tristeţe resentimentară, vlăguită, de kare mi-aduc aminte ku drag şi akum: înfipt în bradul lui Fleşki, aşteptând zadarnik pe Moş Gorilă, Libi tokmai îşi dădea buhul într-o ultimă recenzie; deasupra lui, cu ochii klipindu-i spasmodik în palmă, horkăia Şerbi, plin de kăkat pe la subsuori; înfipt la un etaj mai sus, Cibi, kare semăna cu Nero, se spăla la khiur cu feonul, înregistrând de pe MTV noul klip ku skin-hezi; şi iată kă, la sfârşitul povestioarei noastre plină de tâlk, în vârful dealului, la botul kalului (adikă Zâmbi, că el era kalul) Agripina, înjunghiată ku vârful bradului Fleşkait, kăreia deja începuse să-i kurgă din gură o şuviţă de sânge, îmi şopti la robinet, făkându-mi două okiuri pane:

„Pane Bibi, tu de ce nu vii ku noi? Eşti prost!”